Vremea îi dă bătăi de cap lui Stelian Ogică. Bărbatul se afla în drum spre satul unde locuiește și nu mai poate pleca de acolo. Aflat într-o stare disperată, a făcut un apel la 112 și a solicitat să vină autoritățile pentru a-l putea scoate din nămeți.
„Am fost implicat în multe evenimente de genul acseta, dar ca acesta, niciodată. Au venit două buldozere să mă scoate şi nu au putut. E şocant, dar o să depăşesc şi asta. Cu siguranţă voi depăşi şi voi merge acasă. E un viscol foaret puternic spre Giurgiu. Urmează să se intervină, au venit trei echipaje. Sunt tractat în acest moment”, a spus Stelian Ogică.
O femeie însărcinată pe cale să nască, din localitatea constănţeană Călugăreni, a fost preluată de o şenilată în condiţiile în care drumul era închis circulaţiei din cauza Codului Portocaliu de viscol şi ger.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, apelul la 112 a fost făcut luni, la ora 16.30, gravida aflându-se în săptămâna 35 – 36 de sarcină. Pentru că accesul în zonă se face cu greutate, pentru preluarea gravidei a fost trimisă o şenilată trimisă în sprijin de ISU Galaţi, care a ajuns la solicitare la 17:20.